+40 751 047 136

În cazuri extrem de grave, în care părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin rele tratamente aplicate acestuia, prin consum de alcool sau droguri, prin purtare abuzivă, prin neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești sau prin atingerea gravă a interesului superior al minorului, instanța de judecată poate sa-l lipsească pe părintele respectiv de exercitarea autorității părintești.

Decăderea din exercițiul drepturilor părintești reprezintă o sancțiune specifică dreptului familiei, al cărei efect constă în pierderea de către părintele în cauză a exercițiului drepturilor părintești, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, respectiv pentru abateri grave, de natura abuzului ori a neglijenței, care privesc persoana minorului.

Cine poate formula cererea de decădere din drepturile părintești?

Calitatea procesuală activă în sesizarea instanței de judecată cu o asemenea cerere, aparține doar autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului.

Subliniem faptul că părinții/bunicii/copiii/vecinii, etc., nu pot formula direct în fața instanței de judecată o astfel de cerere de decădere din exercițiul drepturilor părintești, întrucât nu au calitate procesuală activă. Singura autoritate care poate introduce această cerere, este autoritatea administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului.

Potrivit art. 96 din Legea nr. 272/2004, orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupației sale, lucrează direct cu un copil și are suspiciuni în legătură cu existența unei situații de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistență socială sau direcția generală de asistență socială și protecția copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv – aceste persoane nu pot formula o acțiune de decădere din exercițiul drepturilor părintești, dar le incumbă obligația de a aduce la cunoștința autorităților abilitate orice suspiciune de abuz sau neglijare a unui copil despre care au luat cunoștință prin natura profesiei sau ocupației.

Articolul 41 din Legea 272/2004 prevede faptul că:

(1) Dacă există motive temeinice de a suspecta că viața şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanții serviciului public de asistenţă socială ori, după caz, ai direcției generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare.

(2) Dacă, în urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege.

(3) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti.

Motivele pentru decăderea din exercițiul drepturilor părintești

Motivele care justifică o astfel de sancțiune precum decăderea din exercițiul drepturilor părintești constau în fapte care pun în pericol viată, sănătatea sau dezvoltarea minorului prin rele tratamente aplicate acestuia, neglijență gravă, purtarea abuzivă, prin consum de alcool sau droguri, etc.

Articolul 89 alin.1 din Legea nr. 272/2004 prevede in mod expres faptul ca minorul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.

Prin abuz asupra copilului, potrivit Legii 272/2004, se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic.

Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilități, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educațională, neglijarea emoțională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

Eventualele neînțelegeri/ șicane dintre părinți, nu pot constitui motive pentru decăderea din drepturile părintești, atât timp cât faptele nu pun în pericol viată, sănătatea sau dezvoltarea minorului în modalitatea arătată anterior, ci, cel mult, în funcție de particularitățile fiecărui caz, se poate promova în fața instanței de judecată, o cerere de exercitare în mod exclusiv a autorității părintești.

Potrivit art. 36 alin. 7 din Legea 272/2004, „Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violenta faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.”

Întinderea decăderii din exercitarea drepturilor părintești

Regula este ca decăderea din exercițiul drepturilor părintești să fie totală şi să se întindă asupra tuturor copiilor născuți la data pronunțării hotărârii. Cu toate acestea, instanța poate dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părintești ori la anumiți copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creșterea, educarea, învățătura şi pregătirea profesională a copiilor.

Decăderea din exercițiul drepturilor părintești nu are ca efect pierderea ireversibilă a drepturilor părintești, ci pierderea exercițiului acestora pe durată determinată sau nedeterminată, în funcție de particularitățile fiecărui caz.

Instanța de judecată poate reda părintelui exercițiul drepturilor părintești, dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exercițiul acestora şi dacă părintele nu mai pune în pericol viața, sănătatea și dezvoltarea copilului.

Sperăm că acest articol ți-a fost de ajutor. Ți-am pregătit și un articol cu privire la divortul cu copii minori în instanță, pe care ți-l recomandăm să-l parcurgi. 

Alte articole din această categorie

Avocat titular Dinu Maria Cristina

Cabinet de Avocat si Insolventa Dinu Maria Cristina

 Phone  +40 751 047 136    e-mail  office@dinulawyers.ro 

Copyright @ 2010-2023 Dinulawyers - Cabinet de Avocat si Insolventa | All rights reserved | Legal Notices | Privacy Policy | Cookies Policy