Avocat titular Dinu Maria Cristina

Cabinet de Avocat si Insolventa Dinu Maria Cristina

 Phone  +40 751 047 136  

  e-mail  office@dinulawyers.ro 

 +40 751 047 136

Nu de puține ori se întâmplă ca o societate să dețină împotriva unei companii intrate în insolvență, atât o creanță (adică sume de încasat), cât și o datorie (sume de plătit). Mai exact, societatea creditoare și societatea aflată în insolvență au una față de cealaltă datorii reciproce.

Cum se pot stinge aceste datorii reciproce?

Răspunsul este simplu - fie prin plăti reciproce, fie prin compensări. Compensarea nu implică nicio plată propriu-zisă, adică vreun transfer de bani între societăți, ci reprezintă o modalitate de a reflecta din punct de vedere contabil închiderea datoriilor și creanțelor cu același partener.

Mai precis, compensația este o modalitate de stingere a datoriilor reciproce, reglementata de Codul civil. Datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele.

Condițiile compensației în procedura de insolvență

Potrivit prevederilor art. 1617 Codul Civil:

(1) Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.

(2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensaţia.

(3) Oricare dintre părţi poate renunța, în mod expres ori tacit, la compensaţie.

În cazul procedurii de insolvență, cele două creanțe trebuie să fie certe, lichide și exigibile, să aibă ca obiect sume de bani și să fie anterioare deschiderii procedurii sau ulterioare deschiderii insolventei.

Așadar, ambele creanțe trebuie să fie născute fie după deschiderea procedurii de insolvență, fie anterior deschiderii procedurii. Nu se poate compensa o creanță născută anterior deschiderii procedurii de insolvență cu o creanță născută după deschiderea procedurii de insolvență.

Potrivit prevederilor art. 90 alin. 1 si 2 din Legea 85/2014:

1. Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

2. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător si creanțelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolventei.

În ce măsura este posibilă renunțarea la compensație în procedura de insolventa?

Prin Decizia nr. 19/17.02.2020 pronunțata de ICCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a decis faptul ca „Renunțarea la compensație este compatibilă cu procedura insolvenţei, cu excepţia situaţiei în care creanţa ce face obiectul compensaţiei aparţine creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii.

Este admisibilă invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă, de către un alt creditor îndreptăţit să participe la procedură, dacă acesta din urmă poate dovedi prejudiciul cauzat prin refuzul sau neglijenţa debitorului insolvent şi a practicianului în insolvenţă în exercitarea acestui drept.”

In considerentele Deciziei 19/17.02.2020 Înalta Curte retine:

„110. Prin urmare, dacă între creditor şi debitor există creanţe reciproce care se pot compensa (legal sau judiciar), calitatea de creditor îndreptăţit să ceară deschiderea procedurii va subzista doar dacă soldul pozitiv pentru creditor va depăşi valoarea-prag prevăzută de legea insolvenţei. În aceste condiţii, instituţia compensaţiei nu mai are caracter facultativ pentru părţile raporturilor juridice obligaţionale, ci obligatoriu. O atare derogare de la dreptul comun în cazul cererii de deschidere a procedurii este justificată de caracterul aparte, mixt al unei astfel de cereri, diferit de cel al unei cereri de judecată de drept comun, deoarece îmbină interesele concursuale ale creditorilor cu cele personale ale creditorului reclamant. Aşa cum rezultă din prevederile art. 2 din Legea nr. 85/2014, causa proxima a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei este satisfacerea unui interes general (al tuturor creditorilor) de a supune debitorul controlului creditorilor şi al judecătorului-sindic, în scopul acoperirii pasivului. În ceea ce îl priveşte însă pe creditorul titular al cererii, causa remota poate fi reprezentată fie de intenţia de a-şi acoperi creanţa, fie de intenţia de a prelua întreprinderea debitorului prin procedura insolvenţei, prin cumpărarea mijloacelor de producţie sau preluarea controlului societăţii prin majorarea capitalului social al acesteia în urma conversiei creanţei în acţiuni ori prin mecanismul prevăzut de art. 133 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. Nu în ultimul rând, o cerere de deschidere a procedurii poate fi folosită ca instrument de presiune contra debitorului, prin prejudiciile materiale şi de imagine cauzate acestuia.

111. Aşadar, dând prevalenţă satisfacerii unor interese generale în ceea ce priveşte scopul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei şi pentru preîntâmpinarea unor demersuri judiciare care ar putea să îmbrace forma unui abuz de drept, legiuitorul a statuat că renunţarea la compensaţie este incompatibilă cu procedura insolvenţei doar în cazul creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii, nu şi în cazul celorlalţi creditori îndreptăţiţi să participe la această procedură judiciară, colectivă şi concursuală.

112. În ceea ce priveşte titularii dreptului de a invoca compensaţia, respectiv pentru a răspunde la cea de a doua chestiune de drept ce face obiectul sesizării, se impun mai multe precizări. În primul rând, textul art. 90 din Legea nr. 85/2014 instituie dreptul creditorului de a invoca acest mod de stingere a obligaţiei, întrucât acesta este în primul rând interesat să opună compensaţia de drept unui debitor aflat, de cele mai multe ori, nu numai în stare de insolvenţă, ci şi de insolvabilitate. Ca atare, nu ar fi în avantajul său să intre în concurs cu ceilalţi creditori ai lui accipiens.

113. Aceasta nu înseamnă însă că debitorul creditor aflat în procedura insolvenţei, parte a raporturilor juridice obligaţionale, prin administratorul special, nu poate invoca compensaţia legală, deoarece, astfel, tinde la înlăturarea, în tot sau în parte, a creanţelor declarate asupra sa. Articolul precitat nu îşi propune, aşadar, să limiteze titularii dreptului de a opune compensaţia legală, ci să pună capăt acelor opinii doctrinare care au susţinut, aşa cum s-a arătat anterior, că instituţia compensaţiei legale, în sine, ar fi incompatibilă cu procedura insolvenţei.

114. Opinia potrivit căreia creditorii debitori reciproci pot să renunţe expres sau tacit la beneficiul compensaţiei, întrucât regula compensaţiei legale este supletivă şi, prin urmare, un terţ faţă de raportul juridic nu poate opune acest mod de stingere a obligaţiei ignoră însă un aspect deosebit de important. Legiuitorul a instituit, în cadrul procedurii insolvenţei, dreptul administratorului sau, după caz, al lichidatorului judiciar de a constata compensaţia legală, în cadrul activităţii de verificare a creanţelor solicitate a fi înscrise la masa credală, prin declaraţiile de creanţă [art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014]. Or, prin verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse în dovedirea acesteia, prin cercetarea amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, inclusiv verificarea aspectelor ce ţin de stingerea parţială sau totală a creanţei, prin compensaţie legală, practicianul în insolvenţă nu se manifestă ca un reprezentant al debitorului, parte în raportul juridic supus analizei, ci ca un veritabil organ al procedurii (art. 40 din Legea nr. 85/2014). În consecinţă, se impune constatarea că legea specială nu limitează titularii dreptului de a invoca compensaţia legală numai la părţile raportului juridic. O singură observaţie, cu privire la dreptul administratorului/lichidatorului judiciar de a constata stingerea parţială sau totală a creanţelor prin compensaţie legală, se impune a mai fi făcută. Astfel, în doctrină s-a exprimat opinia că invocarea compensaţiei, pentru practicianul în insolvenţă, reprezintă o obligaţie, şi nu o simplă facultate (a se vedea în acest sens nota N. Ţăndăreanu la comentariul M. Budă privind o hotărâre judecătorească rezumată în Revista Română de Jurisprudenţă, nr. 3/2017, pagina 70). Această opinie nu are însă suport în textul art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care foloseşte sintagma „poate fi constatată”, şi nu expresia „este obligatoriu a fi constatată” sau alta echivalentă, şi este infirmată de caracterul supletiv al regulii compensaţiei, pe deplin aplicabil şi în procedura insolvenţei, pentru considerentele expuse anterior, asupra cărora nu vom reveni.

115. Pentru a stabili dacă, pe lângă părţile raportului juridic şi administratorul/lichidatorul judiciar, pot invoca compensaţia legală şi creditorii îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, alţii decât cei ale căror creanţe se sting în această modalitate, se impune evidenţierea unor aspecte prealabile.

116. Este de netăgăduit faptul că, în procedura insolvenţei, creditorii pot contesta atât soluţia administratorului/lichidatorului judiciar de respingere, în tot sau în parte, a creanţei lor, cât şi decizia acestuia de înscriere în tabel a creanţelor altor creditori, pe calea contestaţiei la tabelul preliminar (art. 111 din Legea nr. 85/2014), pe calea contestaţiei la tabelul suplimentar [art. 146 alin. (4) din aceeaşi lege] sau pe calea contestaţiei la tabelul definitiv, prevăzută de art. 113 din acelaşi act normativ. Creanţa poate fi contestată atât în privinţa existenţei ei, cât şi în privinţa cuantumului acesteia, al caracterului sau naturii ei sau a cauzelor de preferinţă de care ar fi sau nu însoţită. Legea conferă, aşadar, calitate procesuală activă oricărei persoane interesate, iar creditorii contestatori sunt prezumaţi a justifica un interes în contestarea creanţelor altor creditori concurenţi, pentru a-şi conserva un drept propriu sau pentru a preveni o pierdere prin înscrierea greşită a unei creanţe.

117. Prin urmare, dacă, pe calea contestaţiei, este admisibilă invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un alt creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă este o chestiune care presupune a se stabili dacă creditorul contestator justifică un interes în promovarea acestei contestaţii, drept condiţie de exerciţiu al oricărei acţiuni civile.

118. Fără a reveni asupra considerentelor anterioare, se impune a reaminti că este interesat să invoce compensaţia, în primul rând, creditorul debitor reciproc împotriva căruia nu s-a deschis procedura, întrucât, în caz contrar, el ar fi obligat să facă plata debitorului aflat în insolvenţă, în timp ce creanţa sa contra acestuia ar urma să se înscrie la masa credală, cu consecinţe vătămătoare, aşa cum s-a arătat anterior, in extenso.

119. Prin urmare, ceilalţi creditori nu ar justifica, în principiu, interesul de a contesta renunţarea la beneficiul compensaţiei legale de către un alt creditor, de vreme ce, ca urmare a acestei manifestări de voinţă a părţilor raportului juridic, s-ar mări gajul general al acestora, în sensul de masă de bunuri concursuală destinată realizării creanţelor lor contra debitorului insolvent. Pe de altă parte, pot fi imaginate situaţii concrete în care renunţarea la compensaţie a părţilor raportului juridic are consecinţe vătămătoare pentru creditorii concurenţi în cadrul procedurii insolvenţei. Aceasta este situaţia, spre exemplu, a creditorului care, prin formularea unei cereri de admitere a creanţei în procedura insolvenţei debitorului său, deşi putea să opună compensarea creanţelor reciproce, a renunţat tacit la această modalitate de stingere a obligaţiilor, deşi acest creditor face obiectul, la rândul său, al unei alte proceduri de insolvenţă. Altfel spus, creditorul care a renunţat tacit la beneficiul compensaţiei nu face altceva decât să mărească artificial masa pasivă, prin înscrierea sa în tabelul creanţelor, cu efecte asupra deciziilor luate în cadrul procedurii, în vreme ce datoria sa faţă de debitorul insolvent are şanse minime sau nule de acoperire în cadrul unei alte proceduri de insolvenţă. De altfel, aceasta pare a fi situaţia în litigiul în care s-a formulat prezenta sesizare. Concret, deşi titularul sesizării nu explicitează dacă este vorba de o insolvenţă a unui grup de societăţi, mai multe entităţi ale aceluiaşi grup, intrate succesiv în procedura insolvenţei şi având desemnat acelaşi administrator judiciar, fără a-şi regulariza creanţele şi compensările reciproce, anterior deschiderii procedurilor, tind să îşi controleze reciproc deciziile luate în cadrul procedurii fiecărui membru al grupului, invocând fiecare în parte calitatea de creditor al celuilalt, ca efect al renunţării la compensaţie.

120. În mod asemănător, renunţarea la compensaţie a părţilor raportului juridic, creditorii debitori reciproci, poate avea consecinţe păgubitoare pentru ceilalţi creditori îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, în cazul în care debitorul insolvent nu ar mai putea să îşi realizeze creanţa pe calea dreptului comun, întrucât i s-ar putea opune stingerea dreptului la acţiune prin prescripţie.

121. Or, în toate aceste situaţii în care creditorii concurenţi justifică un interes serios şi legitim în invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un alt creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă, nu există niciun impediment legal să exercite acest drept, pe calea contestaţiei la creanţă. Practic, dreptul unui creditor de a contesta creanţa altui creditor, în speţă, sub aspectul existenţei sau al cuantumului acesteia, ca urmare a stingerii sale totale sau parţiale, prin compensaţie sau prin oricare alt mod de stingere a obligaţiilor, nu reprezintă decât o aplicare, în cadrul acestei proceduri speciale, a mijlocului juridic pus la dispoziţia creditorilor în vederea conservării activului patrimonial al debitorului lor, constând în acţiunea oblică.

122. Aşadar, testul admisibilităţii unei atare contestaţii la creanţă trebuie să se raporteze, ţinând cont şi de specificul procedurii insolvenţei, la domeniul de aplicare şi condiţiile acţiunii oblice, ca mijloc juridic prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului contestator (a se vedea în acest sens art. 1.560 şi 1.561 din Codul civil).

123. Urmează a se constata că dreptul de a invoca stingerea creanţelor reciproce, până la concurenţa celei mai mici, nu este strâns legat de persoana debitorului aflat în insolvenţă, astfel că reprezintă un drept patrimonial ce poate fi exercitat pe calea acţiunii oblice. Creditorul contestator deţine o creanţă verificată în condiţiile acestei proceduri speciale şi urmează a se analiza şi îndeplinirea condiţiei ca atât debitorul insolvent să refuze sau să neglijeze să exercite dreptul său de a invoca compensaţia, cât şi practicianul în insolvenţă. Cât priveşte condiţia ca inactivitatea debitorului sau a practicianului în insolvenţă să îl prejudicieze pe creditorul contestator, aceasta trebuie verificată în concret, în fiecare caz în parte. Altfel spus, nu întotdeauna renunţarea la compensaţie a părţilor raportului juridic este de natură să determine sau să accentueze starea de insolvabilitate a debitorului aflat în procedura insolvenţei, astfel că creditorul contestator trebuie să facă dovada interesului serios şi legitim în promovarea contestaţiei. Prin urmare, creditorul contestator trebuie să dovedească că se agravează pericolul de a nu îşi realiza creanţa în cadrul procedurii insolvenţei, prin neexercitarea dreptului de a invoca stingerea obligaţiilor reciproce de către debitorul insolvent sau de către organul procedurii, administratorul sau, după caz, lichidatorul judiciar.

Sperăm că acest articol ți-a fost de ajutor. S-ar putea sa găsesti de interes si articolul "CUM SE POT RECUPERA DATORIILE DE LA O SOCIETATE ÎN INSOLVENȚĂ?"

Mai multe articole din domeniul insolventei, poți găsi aici.

.

Alte articole din această categorie

Copyright @ 2010-2023 Dinulawyers - Cabinet de Avocat si Insolventa | All rights reserved | Legal Notices | Privacy Policy | Cookies Policy