Avocat titular Dinu Maria Cristina
Cabinet de Avocat si Insolventa Dinu Maria Cristina
Răspunsul este unul singur: NU
Spre deosebire de lichidarea unei societăți comerciale, când in anumite cazuri aceasta operațiune se poate face si fără desemnarea unui lichidator, in cazul asociațiilor, pentru lichidarea si radierea acestora, este obligatorie desemnarea unui lichidator.
Chiar si in situația in care asociația nu are datorii si nici bunuri, tot trebuie desemnat un lichidator pentru închiderea asociației.
Dizolvarea
Lichidarea
Radierea
O asociație se poate dizolva:
De drept, prin:
împlinirea duratei pentru care a fost constituită;
realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop;
imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu statutul asociaţiei, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie;
reducerea numărului de asociaţi sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.
Dizolvarea de drept se constata de instanța de judecata, care prin hotărârea pe care o va pronunța va dispune intrarea in lichidare si desemnarea unui lichidator. Așadar, in acest caz, instanța este cea care numește lichidatorul.
prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului, in următoarele cazuri:
când scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contrară ordinii publice;
când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
când asociația urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit;
când asociaţia a devenit insolvabilă;
in situația in care asociația, prin natura scopului sau obiectivelor propuse, desfășoară activități pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizații administrative prealabile si nu deține autorizațiile respective;
in cazul necomunicării datelor de identificare ale beneficiarului real în termenul prevăzut la art. 345 alin. (7) din OG 26/2000.
Si in acest caz, instanța de judecata va constata dizolvarea asociației, va dispune intrarea in lichidare si desemnarea unui lichidator.
Prin hotărârea adunării generale
Adunarea generala va decide printr-o hotărâre, atât dizolvarea asociației, cat si desemnarea unui lichidator. Este obligatorie desemnarea de către adunarea generala a unui lichidator, in caz contrar hotărârea va fi lipsita de efecte juridice.
In aceasta varianta de dizolvare, instanța doar va lua act de desemnarea lichidatorului ales de adunarea generala.
Indiferent de tipul de dizolvare ales (de drept/ prin hotărâre judecătorească sau prin hotărârea adunării generale), desemnarea unui lichidator este obligatorie pentru radierea unei asociatii.
Daca aveți nevoie de mai multe informații cu privire la procedura de radiere a unei asociatii sau daca sunteți in căutarea unui lichidator pentru aceasta operațiune, va stăm la dispoziție.
Datele noastre de contact le găsiți aici.
Articol scris de avocat Dinu Maria Cristina, www.dinulawyers.ro – specialist în insolvență, lichidări, recuperări creanțe și litigii între profesioniști.
Copyright @ 2010-2023 Dinulawyers - Cabinet de Avocat si Insolventa | All rights reserved | Legal Notices | Privacy Policy | Cookies Policy