CallLawyer
Cabinet de Avocat si Insolventa Dinu Maria Cristina
22 iunie 2022

ÎNGRIJIREA LA DOMICILIU A PERSOANEI VÂRSTNICE DEPENDENTE

Potrivit prevederilor Legii 17/2000, soţul şi rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă, pot beneficia de un program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă, cu plata drepturilor salariale pentru normă întreagă.

 

În acest sens, drepturile salariale aferente unei jumătăți de normă vor fi suportate de angajator, iar cealaltă jumătate de normă din bugetul local, corespunzător salariului brut lunar al îngrijitorului la domiciliu.

 

Timpul cât soţul şi rudele au fost încadrate în aceste condiţii se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă.

 

Beneficiază de aceste prevederi, persoana vârstnică care se găseşte în una dintre următoarele situaţii:

a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;

c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;

e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice

 

Pentru a beneficia de această facilitate, trebuie să vă adresați serviciului de asistență socială din cadrul primăriei.

 

 

Alte articole din această categorie

22 august 2022
Având în vedere contextul economic actual în care nevoia de lichidități este din ce în ce mai stringentă pentru supraviețuirea propriului business, este necesară diminuarea pe cât posibil a pierderilor.
20 ianuarie 2022
În conformitate cu dispozițiile art. 25 din Codul de Procedură Fiscală, în cazul unei societăți declarate insolvabile de către organul fiscal, pot răspunde în mod solidar cu aceasta pentru obligațiile
15 septembrie 2022
Potrivit ultimelor modificări legislative, începând cu salariul aferent lunii august 2022, contribuțiile sociale obligatorii pentru contractele de muncă part – time se vor raporta la cuantumul salariului minim pe economie.
04 aprilie 2022
În data de 16.04.2022 va intra în vigoare Legea 24/2022, prin care a fost reglementat concediul și indemnizația pentru îngrijirea pacientului adult bolnav de cancer. Cine poate beneficia de acest
12 iulie 2022
În data de 08 iulie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea nr. 200/2022, pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, care va intra în vigoare în termen de
21 iunie 2022
  Activitatea cooperativelor agricole beneficiază de o serie măsuri fiscale, care constituie derogări de la prevederile Codului fiscal. Menționăm în acest sens: scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor
21 iunie 2022
Ce este o cooperativă agricolă? Cooperativa agricolă reprezintă o asociație autonomă de persoane fizice şi/sau juridice, constituită pe baza consimțământului liber exprimat de părți, în scopul promovării intereselor membrilor cooperatori.
22 iunie 2022
Potrivit prevederilor Legii 17/2000, soţul şi rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă, pot beneficia de un program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă, cu
12 iulie 2022
Potrivit Legii 187/2022 publicată în Monitorul Oficial în data de 22 iunie 2022, valoarea nominală a tichetelor de masă se majorează până la 30 de lei. Această modificare se va
10 februarie 2023
Din păcate, hărțuirea psihologică a salariaților este un fenomen extrem de des întâlnit în cadrul companiilor din România. Angajatorii nu de puține ori aleg să închidă ochii la astfel de

Citește și alte articole

Avocat titular Dinu Maria Cristina

 

Cabinet de Avocat si Insolventa Dinu Maria Cristina